N-am somn…


Constat cu stupoare că îmi vine inspiraţia fix când ascult Paraziţii. „Stare de spirit” îmi conferă încredere în mine şi mă transpune într-o lume plină de defecte şi îmbâxită de oameni plictisiţi.

Stare de spirit? Ce-i aia? Eu acum mă plictisesc. Muzica mă adoarme, iar vremea ploioasă mă deprimă. Melancolia ştie să se strecoare în sufletul şi în mintea mea, oferindu-mi pe tavă fostele iubiri. Realizez că pe unul nu îl mai urăsc. Realizez că situaţia în care am fost pusă după acea despărţire, m-a maturizat; cam brusc ce-i drept, dar a făcut-o. Am ajuns să nu îl urăsc. Am ajuns să vorbesc cu el în fiecare zi: lucruri serioase, aşa spusa „caterincă” şi tot ce se poate povesti la plictiseală. Am ajuns să discut cu el despre viitor. Am ajuns să îi urez succes şi numai bine în viitoarea relaţie. O cunosc pe viitoarea lui prietenă, îmi este foarte bună amică şi sper ca relaţia lor să dureze cât mai mult. Da…sunt o ciudată. Nu am auzit în viaţa mea fete care să spună aşa ceva despre foştii lor. Da! Este un băiat bun, care m-a învăţat să iubesc mai mult interiorul decât exteriorul, care mi-a arătat că se poate atinge absolutul şi care m-a învăţat să lupt şi să câştig ceea ce îmi doresc. Un om care din orice lucru mărunt, face ceva măreţ. Mai serios, mai în glumă, este genul de om care îţi intră în inima şi suflet şi acolo rămâne. I-am mulţumit de fiecare dată când am avut ocazia şi i-am rămas recunoscătoare.

De ce l-am păstrat lângă mine? Pentru că am învăţat să nu mai spun „eşti ca restul”… Suntem diferiţi şi dacă unul a greşit, asta nu înseamnă că şi viitorii parteneri o vor face. Sunt optimistă. Îl păstrez pentru că am nevoie de un „100% sfat” şi un „100% om”.

 

 

 

Anunțuri

Ia un loc şi te ascult:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

LA ETAJ

We collect gazes, we collect souls. Now we have yours as well.

Poezie spontană

Fuziunea realității cu ficțiunea.

Poteci Însorite

munte, excursii, drumetii montane, stiri montane, ture mtb, sfaturi utile

Lupii Daciei

Blog pentru unitate nationala DACICA !

Oana the Cat

@oanathecat

Imola's blog

~locul unde gândurile mele prind viaţă~

Pe urmele vantului...

Blogul meu de calatorii. Povești din excursii, recomandări de locații, și tot ce-mi mai trece prin cap să împărtășesc cu prietenii pe care îi știu și pe care nu-i știu (încă)

Soft Coeur

Do everything with a good heart

Mihaela Roxana...

Viziune. Atitudine. Sarcasm.

JURNAL BIZAR

Un blog folositor! (cărți, gym, filme, seriale, frumusete, animale de companie, produse)

%d blogeri au apreciat asta: