„Grasă şi proastă” – R. O. Braşoveanu


  1. „Va veni şi rândul tău, aşa se întâmplă în viaţă, cine începe prea bine termină rău, uită-te la taicătu, cine începe mai prost, e fericit mai târziu.”
  2. ” Să nu ne despărţim şi viaţa mea să o legi de a ta.”
  3. „Cânta Dorina Drăghici, cu patosul diabetic, dar nu mai puţin emoţionant, al epocii. Ameţiţi de dragoste, vrăjiţi, hotărâră într-o inimă şi un glas, că acesta va rămâne pe veci cântecul dragostei lor, secretul lor. Trecuseră ani, decenii, totul se estompase, topindu-se în irepetabilul zilelor de demult, dar erau suficiente doar câteva acorduri pentru ca inima Cocăi să se înfioare de nostalgie, privirea să i se aburească.”
  4. ” – Ascultă acilea, la bătrânul Tănase, că eu, după patruzeci şi ceva de ani de divorţuri şi alte delicte, am învăţat câte ceva. Cu omul simplu întocmeşti bordei temeinic, înălţaţi copii şi muriţi pe aceiaşi perină. Că transpiră, treaba lui. Să te ferească însă Cerul de ăla care scoate el din tine şapte ape.”
  5. „Trupul femeii se lipea de el, încins, conciliat, voluptuos. O sărută reflex, ca din politeţe, pe gât şi, brusc, se simţi năpădit de un val de căldură. Îi căută gura, apoi coborâ grăbit, cercetând cu buze lacome, fierbinţi, sub mătasea chimonoului.
    Doamne, ce piele avea femeia asta! Miere şi aromă de livadă, codru de liliac în dulce miez de april… Se scufundă într-un abis feeric, tărâm fără gânduri.
    Nelu, cu inerta ţigară savuroasă <<de după>> între degete, o urmărea cum trebăluieşte prin casă, ştergând urmele <<infamiei>>. Încerca un sentiment de satisfacţie fizică necunoscută încă, o toropeală mierie – îi stăpânea întreaga făptură.”
  6. „Mie-mi plac bărbaţii maturi. De exemplu, n-aş avea nimic împotriva unei diferenţe de zece ani. Mi-ar plăcea chiar.
    – Nu te-aş sfătui, zece ani e mult şi cu timpul se resimte. E bine însă ca bărbatul să fie mai  copt. Încep să înţeleg unde baţi. Adică, fără sămi-o spui de-a dreptul, fie-mii îi plac puştanii. E curios, pentru că ăstora foarte tinere le plac de obicei craii grizonaţi.”
  7. „- Cum or putea să-şi petreacă toata viaţa la rahatul ăla de televizor, n-am să pricep în ruptul capului! Cel mai bestial instrument de îndobitocire în masă pe care l-a inventat omul de-a lungul veacurilor!”
  8. „Încă dinainte de a se căsători, de pe vremea când croşetau romanţe la umbra merilor în floare, stabiliseră că, între doi oameni care se iubesc, nu încap, nu trebuie să încapă secrete.”
  9. „Tot din primele ceasuri de idilă, Cristian îi desluşise răspicat că lui îi plac <<femeile naturale, nevopsite şi fără brizbrizuri. Iubirea mea trebuie să fie autentică şi nu păpuşă de vitrină. Nu-mi plac artificiile decât de Revelion şi de sărbătorile naţionale!>>
    <<Se vede imediat că-i de la ţară, comentau cunoştinţele, aşa a apucat el în comună, că doar nu era să iasă mă-sa la seceră pudrată cu Max Factor!…>> Tanti Lia, care o crescuse, fusese mai necruţătoare:
    – Să te fereşti , scumpa mea, de ăştia care fac pe marii evanghelişti, sunt de obicei nişte ipocriţi insensibili. Vor neveste <<naturale>>, dar ochii le sticlesc după dame vopsite. Ţine minte de la mine, când o fi să te înşele, o s-o facă tocmai cu cine nu te gândeşti.”
  10. „E în firea lucrurilor ca o femeie frumoasă, tânără, cultă etc. să aibă noroc şi să înregistreze succese, după cum o alta, bătrână, grasă şi proastă nu poate avea aceleaşi pretenţii, ca total necompetitivă.”
  11. „În viaţă, lucrurile sunt mai policrome…”
  12. „<<Crezi în farmece?>> mă întrebase doamna Macarie. Îi răspund azi, de peste ani: Aş prefera să nu fiu pusă la încercare.”
  13. „Lili căzu serios pe gânduri, dar elementul propulsor care-i dădu brânci pe pârtie îl constitui citatul lui Saint-Beuve: <<Destinul îşi bate joc de micile noastre calcule, spulberând adesea şansele pe care noi le credeam cele mai serioase, pentru ca altădată să ne asigure succese din direcţii la care nici nu ne gândeam…>>”De aproximativ jumătate de an, colecţionez citate din cărţile pe care le-am citit şi care m-au marcat. Consider că aceste citate fac parte din esenţialul cărţii. Cu un zâmbet larg pe buze, spun că voi citi toate cărţile doamnei Rodica Ojog – Braşoveanu.
    Seară faină! 😀

9 gânduri despre „„Grasă şi proastă” – R. O. Braşoveanu

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am citit si eu multe carti de Rodica Ojog-Brasoveanu… Mi-a placut stilul. Pacat ca acum am altele de citit, dar articolul tau mi-a adus aminte ca trebuie sa gasesc macar 15 minute pe zi pentru astfel de lecturi. Multumesc!

    Apreciază

  2. Faine citate! Puse la un loc in felul in care ai facut-o tu par sa se lege intr-o poveste. Nu am citit nimic de Rodica Ojog – Braşoveanu, fiind pasionata de alti scriitori, dar tu m-ai facut curioasa.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Lansează un blog la WordPress.com.

SUS ↑

consilier juridic germano-roman

un site care trebuie citit obligatoriu de toti romanii care doresc sa munceasca sau sa se stabileasca in Germania

Razvan Costea | Life Coach

Personal Life Coach | Self Help Author | Motivational Speaker

Nixe Make-up Artist

makeup, art, special effects, photography

LA ETAJ

We collect gazes, we collect souls. Now we have yours as well.

mmnemosyne

Luluri, rânduri și plimbări

Imola's blog

~locul unde gândurile mele prind viaţă~

Pe urmele vantului...

Blogul meu de calatorii. Povești din excursii, recomandări de locații, și tot ce-mi mai trece prin cap să împărtășesc cu prietenii pe care îi știu și pe care nu-i știu (încă)

Mihaela Roxana...

Viziune. Atitudine. Sarcasm.

Modern Literature Party

O împletire de idei, pasiuni și locuri. ☺️