Azi. Mâine. Mereu.

Mi-am şters chipul de machiaj. Mi-au ieşit la iveală lacrimile şi ochii însângeraţi. Cearcănele proeminente şi ridurile din colţurile ochilor mă trădează. Azi. Doar azi.
Îmi voi da cămaşa jos şi îmi vei observa semnele pe braţe. Zeci de liniuţe pe pielea puţin bronzată. Le descopăr şi eu, din nou. Nu mă întreba povestea fiecărei. Nu îţi voi spune… Sau dacă voi face asta, te voi minţi. Voi da vina pe colţurile dulapurilor din bucătărie. Firar… Dar ştiu că vei încerca să mă crezi. Doar o încercare. Dar mă vei privi în ochi şi îţi vei da seama. Poate… Şi îmi pun bluza pe mine şi liniuţele vor continua să apară treptat. Te-am minţit când ţi-am promis că voi sta cuminte şi nu mă voi mai auto mutila. Cuminţică, ştii? Aşa mi-am spus de mii de ori, dar lama şi-a creat propriul suflet şi propriile mişcări şi a învăţat paşii dansului. Şi exersează des. Chiar zilnic uneori. Şi mă controlează şi mă subjugă. Şi îmi calcă orice urmă de bunătate în picioare. Doar mâine îmi dau cămaşa jos.
Şi mereu mă voi lăsa dusă de val, de vânt şi de raze. Mereu voi zbura printre stări şi gânduri întunecate. Ce… mai contează încă o liniuţă? Încă un suspin? Sau un mic zâmbet în colţul gurii? Urăsc momentele în care arunc un zâmbet. Mereu va fi ceva ce mă va face să mă urăsc.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: