Diana Radu mă numesc
Şi pe voi vă urmăresc.
„Strumfi” mi se mai spune
Şi sunt cea mai drăguţă din lume.
Probabil sunt prea prostuţă sau prea credulă. Probabil pun prea mult suflet sau mă încred prea mult în anumite persoane. Probabil visez prea mult – în mare parte reuşesc ca ce visez să pun în practică. Probabil..nu probabil. Îmi place să fiu eu însumi. Nu am zeci de măşti şi nici nu mă ascund după un deget.
Inspiraţia vine şi pleacă. Depinde de persoanele pe care le am lângă mine.
„Ochii sunt oglinda sufletului.”
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și sunt folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
bine te-am întâlnit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine te-am găsit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
și bine ne vom reîntâlni ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scrii foarte frumos,ai un talent nativ,iti doresc sa mai scrii multa vreme si sa-mi trimiti tot ceea ce scrii,esti o fata extraordinara :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc :*
Te astept pe blogul meu si in Galati cu cea mai mare placere :*
ApreciazăApreciază
Frumos blog, daca vin vara asta prin Galati cu , concursul te anunt 😀 . Multa inspiratie la scris 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. La fel si tie. 🙂
Te astept prin Galati cu cea mai mare placere.
O zi frumoasa. :*
ApreciazăApreciază
Adevarat Diana! „Ochii sunt oglinda sufletului.”
Buna seara! Multumesc pentru vizita. imi place cum scrii, voi avea ce invata si de la tine. 🙂
Somn usor! ❤ Cu drag Ileana
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Neata! Multumesc foarte mult pentru aprecieri. Te astept mai des. :*
O zi frumoasa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eiii, acu vad eu 😉 tu esti galateanca de a mea 🙂
Acum nu sunt in tara, insa sper sa ne cunoastem 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Una bucata galateanca. Imi pare bine de cunostinta. Aveti grija de dumneavoastra, acolo unde sunteti. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dat „rateuri” ? Incearca sa-ti refaci putin vocabularul pe un blog, e mai decent si mai atragator cand observi un limbaj natural si nu unul care-l auzi si-n metrou .
ApreciazăApreciază
Nu cred că e de ghetou sau metro limbajul. Dar, asta e. Mulţumesc. Sper că acest comentariu al dumneavoastră este de fapt o critică constructivă.
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa te gasesc, Diana!:*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru vizită. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine te-am găsit! 🙂
ApreciazăApreciază
De asemenea 🙂
ApreciazăApreciază
Bine ai venit! In mod sigur te simti „ca acasa”!
ApreciazăApreciază
Bine te-am găsit. Într-adevăr. Blogul este unul dintre locurile pe care îl pot numi „casă”, chiar dacă este virtual. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am referit la interfata comuna, pentru ambele bloguri! Am remarcat cateva fotografii pe blogul tau. Te pasioneaza, sau este ceva ocazional?
ApreciazăApreciază
Da. Mă pasionează.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai uite…lumea zice ca sunt mai talentat la imagini decat la cuvinte. Si tu esti preocupata de ambele. Sunt curios care este parerea ta, la prima vedere. http://www.imagynasium.wordpress.com
ApreciazăApreciază
Lumea are dreptate în acest caz. Fotografiile tale, fac cât mii de cuvinte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru sinceritate, dar m-ai intristat. Am o relatie mai intima cu poezia si astept mai mult de la ea. Sa citesti poeziile mai de la inceput. Sunt ceva mai reusite. Poate, cine stie, iti schimbi parerea!
ApreciazăApreciază
Hei. Fără tristeţe. Le voi citi cu cea mai mare plăcere. O zi faină să ai. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Buna. Am observat ca ai scos blog-ul meu de la blogroll. In caz ca doresti sa-l mai pui, vezi ca am schimbat adresa. O zi buna 🙂
ApreciazăApreciază
Eu, între timp am dat „follow” şi la alţi oameni. Cei care se văd pe pagina mea nu sunt toţi cei pe care îi urmăresc. Deci stai chill că încă te enumeri printre acei „Oameni frumoşi”. 🙂
O seară faină.
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos. Noua adresa este http://pruncuu.wordpress.com/
O zi faina! 🙂
ApreciazăApreciază
Diana, Eroare din parte-mi sau noi am mai comunicat?
Pe cand te pregateai pt admiterea la facultate?
Iar eu eram incantat ca tu esti galateanca?
Vad ca si Ileana este impresionata! 🙂
Onu
ApreciazăApreciază
Am mai comunicat. 😀
In vara si acum sunt si eu studenta. Galateanca 100%.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitari pentru studentie. In timpul comunicarii noastre, ceva mi s-a imprimat in perceptie.
Acum, ma bucur ca nu a fost zadarnic.
Spor la invatatura, si nu ma dezamagi!
O seara placuta Galateanca 100%! 🙂
Onu
ApreciazăApreciază
Mulţumesc pentru urări, dragii mei. Nimic nu doreşte a fi zadarnic. Şi sunt sigură că nu voi dezamăgi pe nimeni. 🙂
Seară faină.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajuta! Seara asemenea! 🙂
ApreciazăApreciază
Aşa va fi.
ApreciazăApreciază
Deosebit! 🙂
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa te intalnesc „Strumfi” 🙂
ApreciazăApreciază
De asemenea. Bine ai venit! 😀
ApreciazăApreciază
Bine te-am gasit! 🙂
ApreciazăApreciază
https://polldaddy.com/js/rating/rating.jsKngodelwe wants to be free, just like these articles!
ApreciazăApreciază