N-am somn…

Constat cu stupoare că îmi vine inspiraţia fix când ascult Paraziţii. „Stare de spirit” îmi conferă încredere în mine şi mă transpune într-o lume plină de defecte şi îmbâxită de oameni plictisiţi.

Stare de spirit? Ce-i aia? Eu acum mă plictisesc. Muzica mă adoarme, iar vremea ploioasă mă deprimă. Melancolia ştie să se strecoare în sufletul şi în mintea mea, oferindu-mi pe tavă fostele iubiri. Realizez că pe unul nu îl mai urăsc. Realizez că situaţia în care am fost pusă după acea despărţire, m-a maturizat; cam brusc ce-i drept, dar a făcut-o. Am ajuns să nu îl urăsc. Am ajuns să vorbesc cu el în fiecare zi: lucruri serioase, aşa spusa „caterincă” şi tot ce se poate povesti la plictiseală. Am ajuns să discut cu el despre viitor. Am ajuns să îi urez succes şi numai bine în viitoarea relaţie. O cunosc pe viitoarea lui prietenă, îmi este foarte bună amică şi sper ca relaţia lor să dureze cât mai mult. Da…sunt o ciudată. Nu am auzit în viaţa mea fete care să spună aşa ceva despre foştii lor. Da! Este un băiat bun, care m-a învăţat să iubesc mai mult interiorul decât exteriorul, care mi-a arătat că se poate atinge absolutul şi care m-a învăţat să lupt şi să câştig ceea ce îmi doresc. Un om care din orice lucru mărunt, face ceva măreţ. Mai serios, mai în glumă, este genul de om care îţi intră în inima şi suflet şi acolo rămâne. I-am mulţumit de fiecare dată când am avut ocazia şi i-am rămas recunoscătoare.

De ce l-am păstrat lângă mine? Pentru că am învăţat să nu mai spun „eşti ca restul”… Suntem diferiţi şi dacă unul a greşit, asta nu înseamnă că şi viitorii parteneri o vor face. Sunt optimistă. Îl păstrez pentru că am nevoie de un „100% sfat” şi un „100% om”.

 

 

 

Anunțuri

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: