16, joi.

Este absolut perfect atunci când ajungi să îţi pese doar de bună starea ta, doar de sufletul tău. Aşa ar trebui să fie mereu. Să te pui pe primul loc. În primă fază, totul să fie doar pentru şi despre tine. Dacă tu nu eşti ok, cei apropiaţi cum vor fi ok?
Mai am de învăţat o multitudine de lucruri, dar… Astăzi îmi mulţumesc că am avut răbdare cu mine. Că m-am iertat, că am trecut peste problemele pe care mi le-am creat. De uitat, nu am cum – dar accept şi merg mai departe. Am învăţat că cine te merită, te caută. Te salută, te întreabă de bine, îţi oferă ajutorul lui şi poate îţi mai oferă şi o îmbrăţişare. Am învăţat pentru a nu ştiu câta oară că oamenii pleacă când s-au şters bine pe mâini, când observă că te-au secătuit de puteri.
Am ajuns astfel să le mulţumesc indirect oamenilor care s-au depărtat de mine… Hei. Îmi este mai bine. Am învăţat să zâmbesc sincer şi să nu mai critic. Nu îmi mai pasă de ceea ce spun cei din jur şi mă redescopăr. Pot să mă dau deoparte şi îmi place.
Vârsta nu te face mai înţelept, ci trăirile.
*e doar povestea mea. A mea şi a altor multor oameni. Diferă doar drumul.

Anunțuri

Azi. Mâine. Mereu.

Mi-am şters chipul de machiaj. Mi-au ieşit la iveală lacrimile şi ochii însângeraţi. Cearcănele proeminente şi ridurile din colţurile ochilor mă trădează. Azi. Doar azi.
Îmi voi da cămaşa jos şi îmi vei observa semnele pe braţe. Zeci de liniuţe pe pielea puţin bronzată. Le descopăr şi eu, din nou. Nu mă întreba povestea fiecărei. Nu îţi voi spune… Sau dacă voi face asta, te voi minţi. Voi da vina pe colţurile dulapurilor din bucătărie. Firar… Dar ştiu că vei încerca să mă crezi. Doar o încercare. Dar mă vei privi în ochi şi îţi vei da seama. Poate… Şi îmi pun bluza pe mine şi liniuţele vor continua să apară treptat. Te-am minţit când ţi-am promis că voi sta cuminte şi nu mă voi mai auto mutila. Cuminţică, ştii? Aşa mi-am spus de mii de ori, dar lama şi-a creat propriul suflet şi propriile mişcări şi a învăţat paşii dansului. Şi exersează des. Chiar zilnic uneori. Şi mă controlează şi mă subjugă. Şi îmi calcă orice urmă de bunătate în picioare. Doar mâine îmi dau cămaşa jos.
Şi mereu mă voi lăsa dusă de val, de vânt şi de raze. Mereu voi zbura printre stări şi gânduri întunecate. Ce… mai contează încă o liniuţă? Încă un suspin? Sau un mic zâmbet în colţul gurii? Urăsc momentele în care arunc un zâmbet. Mereu va fi ceva ce mă va face să mă urăsc.

Cuvinte peste cuvinte

Mă felicitasei cândva. Spusesei prin intermediul unui ecran „Felicitări. Ai scris prima pagină şi 15 minute din a 2-a. Cartea asta cu 375 de pagini va fi un bestseller.” Iar eu, ioooi. Doar cuvinte. Când oamenii nu te mai întreabă de bine, rămân doar cuvinte pe o foaie, albă, murdară peste ani, îngălbenită de trecerea timpului.
Un cumult de informaţii pe care le vei uita. Şi vei uita şi cine vrea să îţi fie alături, indiferent de poziţie. Dar asemenea. Cuvinte şi idei în vânt. Debitez prostii şi îmi recreez vise.
Acele 15 minute au trecut. Au trecut mii de minute. Stări. Râsete. Ştii? Mi-am promis că voi zâmbi. Şi am motive. Şi voi avea. Dar adu-ţi aminte că ţi-am repetat că îţi voi fi alături mereu, din umbră: prin telepatie. Voi fi mereu la locul oportun în cazul în care vei avea nevoie. Why not? Mă declar prietenă….Dacă mi se doreşte acest statut.
Bestseller… Eu sunt Diana. Mii de volume. Miliarde de cuvinte. Ştii, nu? Cred că ai avut ‘norocul’ de a cunoaşte mai multe Diane. 3 în 1? 4 în 1? Maybe…
Unele capitole sunt scurte. De o pagină. De o zi. Altele, sunt săptămâni întregi. Cuvinte scrise pe asfalt şi pe bănci. Morman de priviri. Cuvinte scrijelite cu tact, pasiune şi lacrimi.
Cuvinte care provin dintr-un cadavru ambulant. Urât spus, nu? Dar asta sunt. Asta mă consider.
Cuvinte peste cuvinte. Un tot unitar convins că …. voi fi un bestseller.

 

Ai uitat momentele în care ţi-am dăruit putere şi zâmbete. Acum mai rămâne să le reculeg din alte suflete, alte minţi, alte lumi…

Restart

Azi sunt orgolioasă.
Azi întorc spatele tuturor oamenilor care îşi aduc aminte de mine doar când au nevoie de ceva.
Azi mă comport adecvat.
Azi îmi demonstrez că pot calca pe cadavre.
Azi zâmbesc şi ridic privirea din pământ.
De azi, de mâine şi pentru totdeauna.

Balsam pentru suflet

29.04.2015 – 29.04.2017
29.04.2017 – infinit


2 ani de A.C.S.
2 ani plini de zâmbete, de plânsete şi de nervişori…
2 ani plini de ‘te iubesc’ şi ‘te urăsc’. Sau ‘dispari’…
2 ani de chin, de încurajări, de dorinţă.
2 ani în care am învăţat ce înseamnă să iubeşti, să ajuţi necontenit, să îţi doreşti acea persoană mereu lângă tine.
2 ani în care de nenumărate ori îmi venea să îmi bag picioarele. Fiind efectiv sătulă să ofer la infinit şi să nu fiu preţuită, eram extenuată… Ceream îndurare şi primeam palme.
2 ani în care mi s-au dat şi am dat şanse. Am profit sau nu, el să spună.
2 ani în care am devenit rumegătoare de energie. Ba certuri, ba prea mult alintat şi cocoloşit. Ai grijă ce faci. Îmbracă-te bine. Lasă băutura. Pune mâna şi lucrează la licenţă. Şi totul pentru că îl iubesc. :3
2 ani peste care nu am trecut precum gâsca prin apă. Am deschis bine ochii, am analizat şi am realizat că el este tot ce am mai scump.
2 ani în care ne-am fost alături la bine şi la greu.
2 ani în care ne-am susţinut în viaţa de zi cu zi. Facultate, psihic, realizări minime, concertele lui…
2 ani în care m-am schimbat. Şi maturizare. M-a învăţat de nenumărate ori că lumea poate spune orice doreşte şi că eu nu trebuie să iau acele cuvinte în calcul. M-a învăţat cum să îmi aleg prietenii. M-a învăţat că mă iubeşte.
2 ani plini de pisicuţeee şi de mieunat. Şi alintat.
2 ani de încredere.
2 ani dulci, săraţi, condimentaţi şi săraţi.
2 ani perverşi şi cuminţi.
2 ani în care am învăţat că viaţa se rezumă la a zâmbi şi a da naibii tot ce mă deranjează.
2 ani în care am învăţat să spun „te iubesc” din priviri.
2 ani … DE NEDESCRIS.

A câta viaţă? 

„Am încheiat. Tot.”

Şi-a luat geanta şi a plecat. 

Neuitându-se în urmă, a trântit uşa şi nu am mai ştiut nimic de el. Nu mi-a mai numărat lacrimile, nu m-a mai mângâiat. Am pierdut şirul momentelor faine din cauza unei toane. Sau din cauza unei toante. Eu… eu sunt aceea. 

Au vibrat pereţii, uşile şi ferestrele. Mi-a vibrat inima. S-a rupt sărăcuţa. Să o mai adun? Să o lipesc? Cu ce?! Nu deţin acel elixir. Ai’ mai mare bucăţică e îmbibată de amintiri. Superbe, cu tine. Se tăvăleşte şi te cheamă. Te caută. Îţi caută chipul. Îţi caută căldura. 

Dar de unde atâta bunătate într-un omuleţ?! Vreau cam multe… Vreau tot uneori. Alteori, nimic. Îţi vreau doar binele, să nu uiţi asta. Sper. 

Doar în camera mea plouă – în rest, soare şi senin. Parfum de iubire, unde eşti? 

Strigă-mă o ultimă oară şi iartă-mi toanele… 

Şi încă plouă. 

Crâmpei

Dispare viaţa

şi dispar şi eu.

Dispar fluturii

odată cu sufletul meu.

Dispare Soarele, 

mă domină Luna,

mă cheamă pajiştea,

mi se usucă gura…

22:32

Poate nu ştiai,
dar cuvintele dor
Şi norii se duc
rămând eu, în locul lor.

Poate nu ştiai,
dar lacrimile rămân
De când ai plecat,
până mor flămând.

Sub 0

Sunt minute în care urlu de durere. Ţip. Mimez. Mă înţeapă tot corpul şi mă furnică. Mă eclipsează Luna. Mă orbeşte. Mă sufocă. Îmi pune funia şi mă transformă. Am ochii bulbucaţi şi mâinile încleştate. Nu mă pot mişca…
Sunt minute în care aş înconjura pământul de bucurie. Nici dacă mi-ar arde tălpile nu m-aş opri. Te-aş căuta şi te-aş săruta. Te-aş sufoca.
Sunt minute în care mi-aş înfige mii de ace în plămâni şi inimă. Să aplic sadismul pe propria-mi piele. Să ţâşnească sângele prin mii de locuri. Să fiu o artă, vie care tindă să piară. Să fiu precum un glod de disco, roşu. Aprins. Dar care să nu îmi coloreze nimic.
Sunt momente în care aş lua în braţe fiecare om de pe stradă.  Să îi dau şi lui o bucăţică din starea mea de bine. Aşa …  de la 7 dimineaţa. Să îl văd zâmbind fără să întrebe de ce am făcut asta.
Sunt secunde în care îmi este dor. Un dor nebun, care îmi inundă inima. Şi aş da orice să te am aproape, acum… Să îţi pot şopti uşor că te ador. Deep. Hard. Mai mult ca perfect. Superlativ.
Sunt momente în care m-aş dezbrăca de toate secretele, chiar dacă aş face mult rău. Dar ştiu că m-aş elibera. De tot, toţi şi toate. Chiar şi de mine.
Sunt momente în care lacrimile evadează. Fără voia mea. Destule momente. Des. Profund. Din păcate…
Sunt secunde în care mi-aş da viaţa pentru puţin romantism.
Sunt momente în care un singur chip îmi îmbunătăţeşte ziua… Acel chip – tandru şi zâmbete ascunse.
Sunt secunde în care un simplu „Hei” mă face să zburd pe câmpii şi prin codrii.
Sunt mii de râuri şi pârâuri în care m-aş scălda precum ielele.
Sunt momente în care te-aş vrea. Cu totul. Pentru totdeuna. Să fiu doar a ta şi cu inima.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: