Turmaaaaa

Mă poţi contrazice cu tot ce doreşti. Dar să nu îmi spui că nu există oameni frustaţi pe acest pământ. Oameni care ar fi capabili să îşi calce în picioare şi ultima fărâmă de demnitate pentru a ne demonstra cât de proşti sunt. Oameni care… cred că au coloană vertebrală şi care cred că se respectă. Dar cum îi pot numi ‘oameni’?! Ei nu fac parte din această categorie. Sunt doar nişte scursuri ai societăţii, care nu sunt capabile să realizeze ceva în viaţă fără chin şi fără muncă. MARIONETE care consideră că te dărâmă prin hărţuire sau prin nişte banale înjurături. Atât îi duce mintea, nu?
Astfel, aceste MARIONETE fac parte din vestita TURMĂ. Păi cum… Dacă frăţiorul lui bea şi se urcă pe podium, el de ce să nu facă asta? Cum… Dacă frăţiorul lui fumează şi se crede ‘băjet’, el de ce să nu se comporte la fel? Vai vai. Dar cum să nu se aranjeze ei la fel?! Cum să nu încerce să agaţe tot soiul de „dame” doar pentru o noapte de distracţie? Sau cum să nu se comporte precum nişte maimuţe într-o instituţie? Saaau. Cum să nu tragă ei cu urechea la vecinul de birou? Păi nu poate trăi dacă nu află ultima bârfa… Merge la sală şi în loc de creier îi cresc muşchi. Are device-uri de ultimă generaţie în loc de creier. Hmm. Şi pentru că nu mă pot abţine: se foloseşte de degeţelul mic cu cel mai nelucrat muşchi pentru a-şi satisface partenera. Putem spune că societatea nu merge înainte, ci înapoi. Aceste personaje nu vor fi în stare niciodată să îşi analizeze propria grădină.
Să încercăm să le oferim o carte? Un dicţionar? O grădină? Asta ca să aibă cum şi cu ce să îşi ocupe timpul… Constat de foarte multe ori că viaţa mea este mult mai interesantă şi palpitantă decât a lor. Datorită lor, văd şi eu că am cu ce mă mândri. Le pot recomanda mii de activităţi, dar aceste personaje vor crede că încerc să îmi bat joc de ei (uuups – greşeala mea).
Şi pentru că nu sunt singura care face slalom zilnic printre aceste specimene: tu de ce fel de personaje te-ai lovit? Au reuşit să îţi pună beţe-n roate?!

*dacă vreo persoană frustrată citeşte aceste puţine rânduri şi nu are pic de respect de sine, îi recomand să deschidă un dicţionar şi să se uite în oglindă.

Anunțuri

20:46

Nu durează mult timp să realizez din nou, că nu mai cred în mine, în ceea ce am fost şi am devenit treptat. Realizând că lumea te ia de prost şi îndrăzneşte să te calce în picioare, vrei să nu cazi pradă răutăţilor şi să rămâi pe linia de plutire. Astfel, te încăpăţânezi să râzi, să rămâi nepăsător şi să îţi continui drumul. Dar nu reuşeşti… Şi mai rău faci. Mai rău ajungi. O multitudine de gânduri, stări şi nopţi nedormite. Cafele şi zahăr. Energie, nu?
„Zâmbeşte”, spuse turma.
„Viaţa e frumoasă” atunci când nu mai exişti.

16, joi.

Este absolut perfect atunci când ajungi să îţi pese doar de bună starea ta, doar de sufletul tău. Aşa ar trebui să fie mereu. Să te pui pe primul loc. În primă fază, totul să fie doar pentru şi despre tine. Dacă tu nu eşti ok, cei apropiaţi cum vor fi ok?
Mai am de învăţat o multitudine de lucruri, dar… Astăzi îmi mulţumesc că am avut răbdare cu mine. Că m-am iertat, că am trecut peste problemele pe care mi le-am creat. De uitat, nu am cum – dar accept şi merg mai departe. Am învăţat că cine te merită, te caută. Te salută, te întreabă de bine, îţi oferă ajutorul lui şi poate îţi mai oferă şi o îmbrăţişare. Am învăţat pentru a nu ştiu câta oară că oamenii pleacă când s-au şters bine pe mâini, când observă că te-au secătuit de puteri.
Am ajuns astfel să le mulţumesc indirect oamenilor care s-au depărtat de mine… Hei. Îmi este mai bine. Am învăţat să zâmbesc sincer şi să nu mai critic. Nu îmi mai pasă de ceea ce spun cei din jur şi mă redescopăr. Pot să mă dau deoparte şi îmi place.
Vârsta nu te face mai înţelept, ci trăirile.
*e doar povestea mea. A mea şi a altor multor oameni. Diferă doar drumul.

Azi. Mâine. Mereu.

Mi-am şters chipul de machiaj. Mi-au ieşit la iveală lacrimile şi ochii însângeraţi. Cearcănele proeminente şi ridurile din colţurile ochilor mă trădează. Azi. Doar azi.
Îmi voi da cămaşa jos şi îmi vei observa semnele pe braţe. Zeci de liniuţe pe pielea puţin bronzată. Le descopăr şi eu, din nou. Nu mă întreba povestea fiecărei. Nu îţi voi spune… Sau dacă voi face asta, te voi minţi. Voi da vina pe colţurile dulapurilor din bucătărie. Firar… Dar ştiu că vei încerca să mă crezi. Doar o încercare. Dar mă vei privi în ochi şi îţi vei da seama. Poate… Şi îmi pun bluza pe mine şi liniuţele vor continua să apară treptat. Te-am minţit când ţi-am promis că voi sta cuminte şi nu mă voi mai auto mutila. Cuminţică, ştii? Aşa mi-am spus de mii de ori, dar lama şi-a creat propriul suflet şi propriile mişcări şi a învăţat paşii dansului. Şi exersează des. Chiar zilnic uneori. Şi mă controlează şi mă subjugă. Şi îmi calcă orice urmă de bunătate în picioare. Doar mâine îmi dau cămaşa jos.
Şi mereu mă voi lăsa dusă de val, de vânt şi de raze. Mereu voi zbura printre stări şi gânduri întunecate. Ce… mai contează încă o liniuţă? Încă un suspin? Sau un mic zâmbet în colţul gurii? Urăsc momentele în care arunc un zâmbet. Mereu va fi ceva ce mă va face să mă urăsc.

Cuvinte peste cuvinte

Mă felicitasei cândva. Spusesei prin intermediul unui ecran „Felicitări. Ai scris prima pagină şi 15 minute din a 2-a. Cartea asta cu 375 de pagini va fi un bestseller.” Iar eu, ioooi. Doar cuvinte. Când oamenii nu te mai întreabă de bine, rămân doar cuvinte pe o foaie, albă, murdară peste ani, îngălbenită de trecerea timpului.
Un cumult de informaţii pe care le vei uita. Şi vei uita şi cine vrea să îţi fie alături, indiferent de poziţie. Dar asemenea. Cuvinte şi idei în vânt. Debitez prostii şi îmi recreez vise.
Acele 15 minute au trecut. Au trecut mii de minute. Stări. Râsete. Ştii? Mi-am promis că voi zâmbi. Şi am motive. Şi voi avea. Dar adu-ţi aminte că ţi-am repetat că îţi voi fi alături mereu, din umbră: prin telepatie. Voi fi mereu la locul oportun în cazul în care vei avea nevoie. Why not? Mă declar prietenă….Dacă mi se doreşte acest statut.
Bestseller… Eu sunt Diana. Mii de volume. Miliarde de cuvinte. Ştii, nu? Cred că ai avut ‘norocul’ de a cunoaşte mai multe Diane. 3 în 1? 4 în 1? Maybe…
Unele capitole sunt scurte. De o pagină. De o zi. Altele, sunt săptămâni întregi. Cuvinte scrise pe asfalt şi pe bănci. Morman de priviri. Cuvinte scrijelite cu tact, pasiune şi lacrimi.
Cuvinte care provin dintr-un cadavru ambulant. Urât spus, nu? Dar asta sunt. Asta mă consider.
Cuvinte peste cuvinte. Un tot unitar convins că …. voi fi un bestseller.

 

Ai uitat momentele în care ţi-am dăruit putere şi zâmbete. Acum mai rămâne să le reculeg din alte suflete, alte minţi, alte lumi…

Restart

Azi sunt orgolioasă.
Azi întorc spatele tuturor oamenilor care îşi aduc aminte de mine doar când au nevoie de ceva.
Azi mă comport adecvat.
Azi îmi demonstrez că pot calca pe cadavre.
Azi zâmbesc şi ridic privirea din pământ.
De azi, de mâine şi pentru totdeauna.

Balsam pentru suflet

29.04.2015 – 29.04.2017
29.04.2017 – infinit


2 ani de A.C.S.
2 ani plini de zâmbete, de plânsete şi de nervişori…
2 ani plini de ‘te iubesc’ şi ‘te urăsc’. Sau ‘dispari’…
2 ani de chin, de încurajări, de dorinţă.
2 ani în care am învăţat ce înseamnă să iubeşti, să ajuţi necontenit, să îţi doreşti acea persoană mereu lângă tine.
2 ani în care de nenumărate ori îmi venea să îmi bag picioarele. Fiind efectiv sătulă să ofer la infinit şi să nu fiu preţuită, eram extenuată… Ceream îndurare şi primeam palme.
2 ani în care mi s-au dat şi am dat şanse. Am profit sau nu, el să spună.
2 ani în care am devenit rumegătoare de energie. Ba certuri, ba prea mult alintat şi cocoloşit. Ai grijă ce faci. Îmbracă-te bine. Lasă băutura. Pune mâna şi lucrează la licenţă. Şi totul pentru că îl iubesc. :3
2 ani peste care nu am trecut precum gâsca prin apă. Am deschis bine ochii, am analizat şi am realizat că el este tot ce am mai scump.
2 ani în care ne-am fost alături la bine şi la greu.
2 ani în care ne-am susţinut în viaţa de zi cu zi. Facultate, psihic, realizări minime, concertele lui…
2 ani în care m-am schimbat. Şi maturizare. M-a învăţat de nenumărate ori că lumea poate spune orice doreşte şi că eu nu trebuie să iau acele cuvinte în calcul. M-a învăţat cum să îmi aleg prietenii. M-a învăţat că mă iubeşte.
2 ani plini de pisicuţeee şi de mieunat. Şi alintat.
2 ani de încredere.
2 ani dulci, săraţi, condimentaţi şi săraţi.
2 ani perverşi şi cuminţi.
2 ani în care am învăţat că viaţa se rezumă la a zâmbi şi a da naibii tot ce mă deranjează.
2 ani în care am învăţat să spun „te iubesc” din priviri.
2 ani … DE NEDESCRIS.

A câta viaţă? 

„Am încheiat. Tot.”

Şi-a luat geanta şi a plecat. 

Neuitându-se în urmă, a trântit uşa şi nu am mai ştiut nimic de el. Nu mi-a mai numărat lacrimile, nu m-a mai mângâiat. Am pierdut şirul momentelor faine din cauza unei toane. Sau din cauza unei toante. Eu… eu sunt aceea. 

Au vibrat pereţii, uşile şi ferestrele. Mi-a vibrat inima. S-a rupt sărăcuţa. Să o mai adun? Să o lipesc? Cu ce?! Nu deţin acel elixir. Ai’ mai mare bucăţică e îmbibată de amintiri. Superbe, cu tine. Se tăvăleşte şi te cheamă. Te caută. Îţi caută chipul. Îţi caută căldura. 

Dar de unde atâta bunătate într-un omuleţ?! Vreau cam multe… Vreau tot uneori. Alteori, nimic. Îţi vreau doar binele, să nu uiţi asta. Sper. 

Doar în camera mea plouă – în rest, soare şi senin. Parfum de iubire, unde eşti? 

Strigă-mă o ultimă oară şi iartă-mi toanele… 

Şi încă plouă. 

Crâmpei

Dispare viaţa

şi dispar şi eu.

Dispar fluturii

odată cu sufletul meu.

Dispare Soarele, 

mă domină Luna,

mă cheamă pajiştea,

mi se usucă gura…

22:32

Poate nu ştiai,
dar cuvintele dor
Şi norii se duc
rămând eu, în locul lor.

Poate nu ştiai,
dar lacrimile rămân
De când ai plecat,
până mor flămând.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: