A câta viaţă?

„Am încheiat. Tot.”

Şi-a luat geanta şi a plecat. 

Neuitându-se în urmă, a trântit uşa şi nu am mai ştiut nimic de el. Nu mi-a mai numărat lacrimile, nu m-a mai mângâiat. Am pierdut şirul momentelor faine din cauza unei toane. Sau din cauza unei toante. Eu… eu sunt aceea. 

Au vibrat pereţii, uşile şi ferestrele. Mi-a vibrat inima. S-a rupt sărăcuţa. Să o mai adun? Să o lipesc? Cu ce?! Nu deţin acel elixir. Ai’ mai mare bucăţică e îmbibată de amintiri. Superbe, cu tine. Se tăvăleşte şi te cheamă. Te caută. Îţi caută chipul. Îţi caută căldura. 

Dar de unde atâta bunătate într-un omuleţ?! Vreau cam multe… Vreau tot uneori. Alteori, nimic. Îţi vreau doar binele, să nu uiţi asta. Sper. 

Doar în camera mea plouă – în rest, soare şi senin. Parfum de iubire, unde eşti? 

Strigă-mă o ultimă oară şi iartă-mi toanele… 

Şi încă plouă.